Presa românească din exil a relatat în primăvara anului 1989 despre faptul că subordonaţii lui Nicolae Ceauşescu colaborau cu societatea elveţiană "Constance", o filială a concernului industrial vest-german "Messerschmitt-Bölkow-Blohm" (MBB), în scopul fabricării în România a rachetei sol-sol "Condor II".
Activitatea s-ar fi desfăşurat într-o uzină parţial subterană şi protejată "de un impresionant baraj de beton". Ştirea-şoc avea la bază două articole apărute în aceeaşi perioadă, în revista vest-germană Der Spiegel. Pentru a afla ce era adevărat în acuzaţiile respective (în opinia noastră, acestea erau lipsite de o verificare elementară a informaţiilor), ne-am îndreptat atenţia către documentele existente în fosta arhivă a PCR, precum şi către o serie de documente NATO, declasificate în ultimii ani. Astfel, am aflat că doar patru state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia deţineau sisteme de rachete antiaeriene SA-75 "Volhov" (SA-2 "Guideline", în codul NATO) la data de 31 decembrie 1960: Uniunea Sovietică, RDG (cinci poziţii de tragere confirmate - la Glau, Jueterbog, Damm, Rauen, Klosterfelde şi Proetzel), Bulgaria (trei poziţii de tragere descoperite la periferia Sofiei) şi Albania (o poziţie de tragere situată în imediata apropiere a oraşului Durres).
Un an mai târziu, într-un alt document NATO, s-a precizat faptul că armatele maghiară şi română au primit sisteme de rachete antiaeriene SA-75 (în cursul anului 1961). Acestea au fost prezentate cu ocazia sărbătoririi "Zilei Eliberării", în cadrul paradelor militare desfăşurate la Budapesta (4 aprilie 1961), respectiv la Bucureşti (23 august 1961).
Totodată, experţii militari NATO considerau că Armata română avea la dispoziţie cel puţin şapte sisteme de rachete antiaeriene SA-75, iar Armata maghiară ar fi avut în jurul Budapestei 10 poziţii de tragere pentru acelaşi tip de instalaţii antiaeriene, dintre care două erau deja operaţionale. O parte din informaţiile respective pot fi confirmate cu ajutorul a trei documente româneşti inedite. În primul dintre acestea (din septembrie 1960), Gheorghe Gaston Marin preciza: "Pentru îmbunătăţirea calitativă a apărării antiaeriene a ţării, până în anul 1965, Armata română să fie înzestrată cu patru regimente de rachete pământ-aer (...) Dotarea apărării antiaeriene a ţării cu mijloace de artilerie antiaeriană clasice nu asigură o acoperire eficace a teritoriului ţării faţă de mijloacele moderne de luptă.
Pentru a asigura acoperirea unor obiective politico-economice importante, este necesar să se importe 3 divizioane tehnice şi 15 divizioane de foc, pentru a realiza până la sfârşitul anului 1965 un număr de 4 regimente de rachete pământ-aer".
Activitatea s-ar fi desfăşurat într-o uzină parţial subterană şi protejată "de un impresionant baraj de beton". Ştirea-şoc avea la bază două articole apărute în aceeaşi perioadă, în revista vest-germană Der Spiegel. Pentru a afla ce era adevărat în acuzaţiile respective (în opinia noastră, acestea erau lipsite de o verificare elementară a informaţiilor), ne-am îndreptat atenţia către documentele existente în fosta arhivă a PCR, precum şi către o serie de documente NATO, declasificate în ultimii ani. Astfel, am aflat că doar patru state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia deţineau sisteme de rachete antiaeriene SA-75 "Volhov" (SA-2 "Guideline", în codul NATO) la data de 31 decembrie 1960: Uniunea Sovietică, RDG (cinci poziţii de tragere confirmate - la Glau, Jueterbog, Damm, Rauen, Klosterfelde şi Proetzel), Bulgaria (trei poziţii de tragere descoperite la periferia Sofiei) şi Albania (o poziţie de tragere situată în imediata apropiere a oraşului Durres).
Un an mai târziu, într-un alt document NATO, s-a precizat faptul că armatele maghiară şi română au primit sisteme de rachete antiaeriene SA-75 (în cursul anului 1961). Acestea au fost prezentate cu ocazia sărbătoririi "Zilei Eliberării", în cadrul paradelor militare desfăşurate la Budapesta (4 aprilie 1961), respectiv la Bucureşti (23 august 1961).
Totodată, experţii militari NATO considerau că Armata română avea la dispoziţie cel puţin şapte sisteme de rachete antiaeriene SA-75, iar Armata maghiară ar fi avut în jurul Budapestei 10 poziţii de tragere pentru acelaşi tip de instalaţii antiaeriene, dintre care două erau deja operaţionale. O parte din informaţiile respective pot fi confirmate cu ajutorul a trei documente româneşti inedite. În primul dintre acestea (din septembrie 1960), Gheorghe Gaston Marin preciza: "Pentru îmbunătăţirea calitativă a apărării antiaeriene a ţării, până în anul 1965, Armata română să fie înzestrată cu patru regimente de rachete pământ-aer (...) Dotarea apărării antiaeriene a ţării cu mijloace de artilerie antiaeriană clasice nu asigură o acoperire eficace a teritoriului ţării faţă de mijloacele moderne de luptă.
Pentru a asigura acoperirea unor obiective politico-economice importante, este necesar să se importe 3 divizioane tehnice şi 15 divizioane de foc, pentru a realiza până la sfârşitul anului 1965 un număr de 4 regimente de rachete pământ-aer".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu